RO RU EN
e-mail: info@acap.md
(+373 22) 54-34-08
(+373 22) 54-14-21
(+373 22) 54-14-95
Evenimente ACAP

În data de 18 decembrie 2025, Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști din Republica Moldova (ACAP RM) a organizat Întrunirea profesională cu genericul „Profesioniștii contabili și auditori: integritatea ne definește, tehnologia ne protejează, iar legislația ne direcționează pentru o profesie solidă”.  Evenimentul s-a desfășurat  în parteneriat cu Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, Consiliul de Supraveghere Publică a Auditului și Crowe Audit Moldova, asigurând crearea unui cadru instituțional de dialog profesional, destinat examinării și dezbaterii celor mai relevante aspecte ce vizează evoluția profesiei contabile și de audit din Republica Moldova.

Evenimentul a fost onorat de prezența reprezentanților autorităților publice, care, prin intervențiile lor, au evidențiat importanța strategică a profesiei contabile și de audit, oferind totodată repere esențiale privind direcțiile actuale și viitoare de dezvoltare ale acesteia. Mesajele de salut axate pe provocările viitoare din domeniul financiar-contabil și fiscal au fost susținute de:  Andrian GAVRILIȚĂ, Ministrul Finanțelor;  Corina ALEXA, Secretară de stat a Ministerului Finanțelor;  Iuri LICHII, Director adjunct al Serviciului Fiscal de Stat și Veronica CRISTEA, Director executiv al Consiliului de Supraveghere Publică a Auditului.

În cadrul întrunirii profesionale au fost susținute următoarele prezentări tematice de actualitate, menite să ofere perspective asupra provocărilor profesiei contabile și de audit:

”Perspective de reglementare a domeniului contabilității și auditului în contextul integrării europene a Republicii Moldova” -  Natalia TONU, șefa Direcției politici contabile și audit în sectorul corporativ, Ministerul Finanțelor RM;

”Alinierea practicilor profesionale la normele și principiile noului Cod etic” - Veronica CRISTEA, Directorul executiv al Consiliului de supraveghere publică a auditului; și

”Securitatea cibernetica pentru auditori și contabili, recomandări practice” - Elena PANAINTE, Președinta Consiliului Director ACAP RM

Întrunirea a oferit participanților un cadru favorabil pentru schimb de opinii, consolidarea cooperării instituționale și identificarea direcțiilor de dezvoltare durabilă a profesiei contabile și de audit din Republica Moldova.

La finele evenimentului au fost înmânate:

- certificate de atribuire a statutului de membru colectiv (persoana juridică) pentru următoarele entități: LEXBRIDGE Audit SRL– director Ghenadie TIMOFTI și  INVEST AUDIT SERVICE SRL - director Aliona MANTALUȚA 

- certificate CAP – Contabil certificat practician, pentru Patlah Irina, Zubcova Tatiana și Untila Eugen;

- certificat CIPA – Contabil internaţional profesionist certificat, Dmitrieva Iulia, aferente Programului Contabil Internaţional Profesionist Certificat (Certified Internaţional Professional Accountant) pentru contabili din Republica Moldova .