RO RU EN
e-mail: info@acap.md
(+373 22) 54-34-08
(+373 22) 54-14-21
(+373 22) 54-14-95
Conferinţe
04.04.2024

În data de  4 Aprilie 2024, Asociația Contabililor și Auditorilor Profesioniști  din Republica Moldova (ACAP RM), împreună cu Asociația Contabililor Certificați și Autorizați (ACCA) au organizat Conferinţa „Integrarea și adaptabilitatea profesioniștilor din domeniul contabil și al auditului în spațiul economic European”, dedicată celebrării Zilei Profesionale a Contabilului și Auditorului din Republica Moldova. 

Evenimentul profesional, a avut obiectivul de a reuni profesioniștii din domeniul profesiei, membrii ACAP RM. 

Continuând tradiția celebrării Zilei Profesionale a Contabilului și Auditorului din Republica Moldova, Conferința din acest an s-a centrat pe dezbateri profesionale axate pe schimburile de informații financiare, contabile, reglementări fiscale, etică profesională, precum și adaptabilitatea la schimbările din mediul economic și tehnologic a profesioniștilor din domeniu.

În deschiderea evenimentului au fost adresate  mesaje de felicitare și salut pentru toţi reprezentanţii profesiei  din partea invitaților de onoare: Petru ROTARU, Ministru al Finanțelor, Olga GOLBAN, Directoare a Serviciului Fiscal de Stat; Dumitru GRUMEZA, Director executiv al Consiliului de Supraveghere Publică a Auditului.

În cadrul conferinței au fost discutate subiecte ce țin de provocări și oportunități legate de profesie și sustenabilitate în domeniul financiar, contabil, fiscal, precum și a așteptărilor din partea profesioniștilor din domeniul contabil și al auditului. 

Participanții au avut posibilitatea de a interacționa direct cu prezentatorii evenimentului care au oferit clarități și răspunsuri la întrebări privind subiectele prezentate, și anume:

⇒ ”Raportarea sustenabilă – concept de  dezvoltare durabilă” - Georgeta COVALIOV-RUSU, președinta ACAP RM;

⇒ ”Provocări și perspective privind atragerea, angajarea și reținerea talentelor în cadrul profesiei de audit” - Andreia STANCIU, directoarea ACCA pentru Europa de Sud;  

⇒ ”Securitatea cibernetică pentru  Profesioniștii  din domeniul contabil și al auditului” - Elena PANAINTE, Managing Partner Crowe Moldova, membru independent al Crowe Global; 

⇒ ”Raportarea nefinanciară – instrument eficient în procesul decizional managerial al entității” - Vladimir DOLGHI, prorector USM, vice președinte ACAP RM.

Conferința s-a desfășurat în incinta Mercure Chisinau Center Jazz****, sala ”Saxofon” și pe platforma ZOOM.

 


Natalia ZLATINA, director executiv ACAP RM la TV Moldova1, „Bună dimineața”
Ziua Profesională a lucrătorului din domeniul Contabilității și Auditului.