11.09.2017
Stimaţi auditori - membrii ACAP RM,
Vă informăm că ACAP RM a primit invitaţie la a XVII-a Conferinţa Internaţională Ştiinţifică cu genericul "Audit, contabilitate, control financiar de stat și supraveghere financiară de stat: experiența acumulată, tendințele, definirea perspectivelor de dezvoltare", care va avea loc, în perioada 13-17 octombrie 2017, Federația Rusa, or. Soci.
Scopul principal al conferinței constă în consolidarea comunităților contabile și de audit, a reprezentanților autorităților de supraveghere și de reglementare, a practicienilor comunităților științifice și profesionale prin dezbateri și propuneri privind perspective de dezvoltare și soluții de îmbunătățire a gestionării profesiilor, privind crearea de noi mecanisme și tehnologii de control financiar de stat, precum și schimbul de bune practici în domeniul IFRS și ISA.
La eveniment sunt aşteptaţi parteneri străini, conducători ai organelor legislative și de supraveghere, reprezenţanţi ai comunităţii de afacere şi ai mediului academic, membrii organizaţiilor profesionale, etc.
Doritorii de a participa la evenimentul vizat în cadrul delegaţiei ACAP conform condiţiilor stipulate în cererea ataşată, sunt rugaţi să ne informeze la adresa de e-mail: info@acap.md pâna pe data de 15 septembrie 2017.
Daca aveti intrebari suplimentare nu ezitati sa ne contactati la tel. 022541412, persoana de contact Mariana Șelari - asistent al directorului executiv ACAP RM.