RO RU EN
e-mail: info@acap.md
(+373 22) 54-34-08
(+373 22) 54-14-21
(+373 22) 54-14-95
07.07.2011
Noutăţi ACAP



Stimate domnule Prim Ministru,


Noi, participanţii la dialogul între putere şi mediul de afaceri în formatul Agendei Naţionale de Business, reprezentanţi ai celor mai de seamă asociaţii de afaceri şi ai comunităţii de experţi din Moldova, ne exprimăm îngrijorarea faţă de:

  • justiţia selectivă, care subminează încrederea în statul de drept şi corectitudinea sistemului judiciar din ţară;

  • slăbiciunea şi ineficienţa instituţiilor puterii de stat, care nu sunt în măsură să asigure condiţii echitabile şi o concurenţă loială/sănătoasă tuturor participanţilor pieţei;

  • intensificarea represiunii şi a modului de abordare acuzator în relaţiile puterii cu mediul de afaceri, precum şi lipsa unor stimulente economice reale, inclusiv fiscale, pentru creşterea activităţii de afaceri şi extinderea business-ului în ţară;

  • lipsa unui progres real în eliminarea obstacolelor de ordin legislativ şi administrativ, care limitează dezvoltarea afacerilor în Moldova;

Selectivitatea în justiţie şi lacunele legislaţiei economice sporesc riscul utilizării acestora de către grupuri interesate de diverse scheme de capturare, atât a business-ului, cât şi a statului însuşi. Noi pledăm cu fermitate pentru ca rolul statului să fie clar definit şi ca să fie asigurat neamestecul structurilor de stat în activitatea de afaceri, iar puterea de stat în sine să fie eficientă şi dură în asigurarea supremaţiei legii şi a ordinii de drept. Noi credem că pentru a aplana disputele dintre agenţii economici, este necesar de a accelera reforma sistemului judecătoresc și de a crea condiții pentru implementarea cât mai rapidă a standardelor internaționale de guvernare corporativă și raportare financiară.

Noi suntem, de asemenea, pentru o reformă administrativă completă, îndreptată spre reducerea corupției și ridicarea eficienței instituțiilor de stat, pentru o diferenţiere clară a funcțiilor politice și de control între ministere și departamente, pentru îmbunătățirea calității serviciilor publice oferite de instituţiile de stat, atât populației, cât și mediului de afaceri. Noi credem că puterea ar trebui să fie nu numai transparentă, dar și sub controlul societății și chemăm structurile de stat să respecte în activitatea lor regulamentele aprobate, iar regulamentele în sine să fie disponibile pentru mediul de afaceri și societate. Existenţa unui vast sector neformal este o manifestare a slăbiciunii instituțiilor puterii de stat, care amenință nu doar procesul bugetar în Republica Moldova. Afacerile neînregistrate și evaziunea fiscală subminează activitatea contribuabililor care respectă legea și pune în condiții inegale întreprinzătorii care activează conform legii, care își îndeplinesc obligațiunile față de stat, pe de o parte, şi cei care se eschivează de la îndeplinirea acestor obligațiuni, pe de altă parte.

Suntem gata să cooperăm cu statul în vederea depășirii acestui fenomen, dar considerăm că o schimbare reală poate fi realizată nu prin creșterea poverii fiscale și a Economie fără monopoluri, libertate fără privilegii! numărului de amenzi, ci prin crearea de stimulente economice reale, care să contribuie la creșterea eficienței business-ului și la extinderea bazei de impozitare în țară.

Chemăm autoritățile să treacă de fapt, de la forme de presiune represiv-administrative asupra businessului, la cooperarea cu acestea, la stimularea activităţii de afaceri și de investiții.

Monitorizarea Agendei Naţionale de Business 2009-2010 efectuat de către noi, arată că, deși în ultimul timp autoritățile au devenit mai deschise în a discuta problemele antreprenorilor și că tot mai multe proiecte de legi și de acte normative importante sunt supuse discuțiilor și expertizei publice încă la etapa de elaborare a lor, rezultatele unei astfel de cooperări nu satisfac, deocamdată,nici mediul de afaceri și nici autorităţile statului.

Priorităţile agendei legislative a autorităţilor statului şi propunerile de modificare a legislaţiei înaintate de către mediul de afaceri sunt diferite şi de cele mai multe ori nu coincid, un progres şi mai neînsemnat se înregistrează la stadiul de implementare şi aplicare a legislaţiei. Ca rezultat, mediul de afaceri şi investiţional suferă la toate etapele activităţii sale din cauza controalelor excesive din partea organelor de stat, dublării numeroaselor forme de dări de seamă , ineficienţei administrării fiscale şi vamale şi a dificultăţilor din domeniul autorizării, licențierii și certificării business-ului.

Stimate domnule Prim Ministru,

în anul 2008 aţi fost unul din puținii reprezentanți ai puterii de stat şi deputați ai Parlamentului, care aţi răspuns la iniţiativa comunităţii de afaceri de a discuta Agenda Naţională de Business, elaborată pentru prima dată de către antreprenori pentru Republica Moldova şi aţi susţinut aspiraţiile businessului de a participa deschis la elaborarea politicii şi legislaţiei economice în ţară.

Astăzi noi ne exprimăm susţinerea pentru eforturile de dinamizare a reformelor îndreptate la edificarea unui stat de drept, a economiei de piaţă şi a mediului de afaceri competitiv. Vom continua elaborarea agendei legislative «de jos în sus» şi vom efectua monitorizarea regulată a implementării acesteia. Considerăm că asociaţiile de afaceri din Moldova, ca şi comunitatea de experţi, reprezintă parte integrantă a societăţii civile a RM şi pledăm pentru un dialog deschis şi direct dintre mediul de afaceri şi autorităţi în interesul societăţii, pe principiile transparenţei, reprezentativităţii, deschiderii şi focusării pe problemele de drept, aşa cum suntem convinşi că acest lucru va contribui la îmbunătăţirea cadrului legal şi a supremaţiei legii în Moldova.

Agenda Naţională de Business reprezintă o platformă ce uneşte experţii şi antreprenorii, care reprezintă cele mai de seamă asociaţii de business şi Camere de Comerţ ale ţării, pentru punerea de acord a priorităţilor, problemelor și soluţiilor în domeniul politicii şi legislaţiei, de pe poziţiile comunităţii de afaceri a ţării. Agenda reprezintă un format de organizare a dialogului dintre business şi autorităţile de stat recunoscut pe plan mondial, pentru sprijinirea edificării unui stat de drept, a economiei de piaţă şi a unui mediu de afaceri competitiv.


Cu profund respect,

Directorul general al IDIS „Viitorul”
Liubomir Chiriac