29.05.2013
24 - 25 aprilie 2013, Viena, Banca Mondială, Austria. Al VI-lea Atelier de lucru al REPARIS EDU CoP.
ACAP ca organizaţie ce face parte din programul REPARIS, a participat la Comunitatea de practică privind Educație în Contabilitate (EduCoP), care a fost organizat la Viena Joint Institute. Al VI-lea atelier de lucru a fost direcţionat spre oportunităţi de îmbunătățire a educației în domeniul contabilității, cu un accent special pe importanţa acordurilor de cooperare, cum ar fi înfrățirea (twining) unor instituții universitare şi profesionale pentru dezvoltarea sistemelor durabile de educație şi acreditare.
La atelier au participat peste 30 de persoane implicate în stabilirea cadrului pentru educație contabilă sau proiectarea şi furnizarea instruirilor de contabilitate şi audit. Participanţii au fost de la ministerele de finanțe, universități şi organizații profesionale de contabilitate (PAO).
Pentru mai multe informaţii cu privire la evenimentul dat, accesaţi următoarea adresă electronică: Al VI-lea Atelier de lucru al REPARIS EDU CoP
