În data de 29 Iulie, ACAP RM a participat la Ședința Plenara a Consiliului Economic, prezidată de doamna Prim-ministră Natalia Gavrilița, și domnul Ruben Atoyan, Director General FMI Moldova.
Scopul ședinței a fost punctarea realizărilor guvernări în perioadele de criză, dar și discuții asupra provocărilor și dificultăților, cu care se confruntă entitățile la momentul actual și căile de soluționare a acestora.
Participanții la ședință s-au axat pe necesitatea unor reforme cu referire la: implementarea responsabilității extinse a producătorilor; asigurarea și dezvoltarea resurselor regenerabile; elaborarea de măsuri în vederea micșorării exodului forței de muncă, precum și asigurarea licitațiilor pentru energia regenerabilă; anularea listei de produse sociale, precum și alte probleme importante în vederea susținerii mediului de afaceri.

